In 26-28 martie 2010, la Valiug, in apropiere de Timisoara, are loc prima editie a evenimentului Startup Days. Proiectul s-a nascut din dorinta de a dezvolta mediul online romanesc intr-o noua directie, de a oferi specialistilor din domeniu posibilitatea de a-si testa limitele, a-si pune in practica ideile intr-un interval de timp prestabilit si de a dezvolta impreuna proiecte cu potential de business. Participantii au oportunitatea sa creeze impreuna un produs de web in numai 56 de ore, intr-un cadru interactiv. Pentru un weekend, echipele participante vor lucra pentru realizarea proiectelor votate, ca mai apoi, ele sa devina businessuri reale.
Evenimentul are doua etape: o zi de pitching si formare a echipelor, in 6 martie si un weekend pentru realizarea efectiva a proiectelor, in 26-28 martie.
In 6 martie va avea loc sesiune ade pitching, la Hotel NH Timisoara, incepand cu ora 10:00. Vor participa, in calitate de mentori, Cristian Manafu, Bobby Voicu, Cristina Alexandru si Radu Ticiu. Din partea organizatorilor, mentor va fi Cristian Teichner. Cristian Manafu se implica pentru prima data in mod direct la un eveniment organizat in Timisoara, vizita sa fiind o premiera pentru oras. In aceasta zi se vor vota 2 dintre proiectele propuse pe site de catre participanti. De asemenea, se vor forma, in urma unor mini interviuri, doua echipe care se vor ocupa, ulterior, de implementarea proiectelor.
In perioada 26-28 martie echipele selectate, impreuna cu Cristina Alexandru si Radu Ticiu, in calitate de mentori, vor munci la implementarea proiectelor. Pentru a le oferi toate conditiile, organizatorii au ales ca locatie de desfasurare a evenimentului Cabana Gasthof Tirol din Valiug (in apropiere de Timisoara).
Fiind vorba de un eveniment in care vor fi realizate proiecte de tip startup, la Startup Days poate participa orice specialist online sau din domenii corelate cu business-ul online: programatori, designeri, SEO, copywriteri, PR, marketeri, project manageri, consultanti vanzari, oameni cu experienta in dezvoltarea de proiecte sau afaceri online.
Cazarea si transportul din Timisoara la Valiug sunt gratuite pentru echipele participante.
Startup Days e un proiect realizat cu sustinerea Microsoft, Gasthof Tirol, Porsche Timisoara, Incubatorul de Afaceri Timisoara si RedBull si a partenerilor media: Radio 21, thenextweb.com/ro, startups.ro, ArenaBiz, ArenaIT si Stiri.IT.
Startup Days este un proiect realizat de Cristian Teichner, Cristina Putan si Alexandru Bleau, trei tineri antreprenori din Timisoara. Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati site-ul evenimentului www.startupdays.ro
comunicat de presa