Bãnuiesc cã nu ați auzit pânã acum de un individ pe pseudonimul lui dglazkov… Deh, nici VOI, nici EU și se pare cã nici EA nu a auzit de EL. Cu toate acestea, la ora la care scriu aceste rânduri, EA ar da oricât sã afle cine se ascunde în spatele acestui pseudonim cu cont de Reddit. În intimitatea cãmãruței lui, tipul dețin cel puțin o copie de Battlefield 3. Pânã una-alta, știam doar de existența unei versiuni pre-alpha, dar se pare cã dglazkov ãsta dețin și versiuni mai avansate ale jocului. Ca sã-și dovedeascã spusele, omul a postat pe Reddit mai multe screenshots în care vedem meniul Xbox 360, meniul jocului și câteva secvențe de gameplay, pe care le puteți viziona pe Game Informer. Au fost publicate și câteva filmulețe, pe care vi le redãm mai jos. Bine, acu’, leak-ul acesta pare fãrã nici un sens, nu de alta dar dglazkov utilizeazã un kit de test pentru Xbox 360 ca sã joace aceste versiuni, kit dealtfel greu accesibil dacã nu lucrezi în domeniul jocurilor video (dezvoltare sau presã). Așadar, leak pe bune sau scurgere regizatã pentru a face mai multe valuri înainte de apariția mastodontului Battlefield 3? Cine știe, cert e cã dglazkov ne promite conținut nou în scurt timp…
Battlefield 3
Collapse
X
-

Last edited by edyy; 13-09-2011, 09:05 PM.Ea era frumoasa ca umbra unui gamd ... Intre ape numai ea era pamant ... -
-
Ahahahaha, cel mai penibil lucru, instalez jocul si ma joc toate cele bune 35-40 fps(tot low logic) dar iau un crash in care mi se zice sa iau acel driver pentru bf3 (285.38), ok il downloadez/instalez pana cand intru iar in bf3 si surpriza...15-25 fps, fps lag la greu, am reinstalat driverul vechi (280.26) jocul iar merge fin 35-40 fps fara nici un fps lag. Inteleg ca vrei sa-ti vinzi marfa dar asta deja e SF.
PC: E8400 overclockat la 3600, gf fx 9600 gt 512 ddr3 256 biti si 4 gb rami
nick: robE9Comment
-
Cei de la DICE au toate motivele sã-și frece mâinile și sã priveascã încrezãtori spre viitor: potrivit studioului, nu mai puțin de 12 milioane de jucãtori au încercat beta-ul lui Battlefield 3 pe cele trei suporturi, o cifrã de-a dreptul halucinantã! Asta spune multe despre interesul pe care îl trezește jocul, iar DICE ne amintește cã jocul nu este încã terminat și cã va fi îmbunãtãțit în urma acestui beta. Battlefield 3 apare pe 28 octombrie și așteptarea devine tot mai grea.Ea era frumoasa ca umbra unui gamd ... Intre ape numai ea era pamant ...Comment
-
Vezi daca asa rezolvi problema!Intra in bios la Memory Configuration-Channel Interleaving-XOR of address bit ... si punele pe 209.
S-ar putea ca asa sa rezolvi problema.Mi-e imi facea aceeasi figura dupa ultimu patch in BFBC2.
E o "chestie "legata de intre CPU si memorii,cum functioneaza acestea la un loc!!!Altfel nu stiu sa explic.Cert e ca jocu foloseste din plin procesoru,quad in cazu meu,acesta la randu lui isi rezerva care un modul de mem" pentru fiecare nucelu,si de aici tot .... se duce cum doar cei de la DICE l-au facut sa functionezeEa era frumoasa ca umbra unui gamd ... Intre ape numai ea era pamant ...Comment
Comment