Ca să mai ofere un soi de tic comportamental drept obstacol consumator de timp, Cataclysm a fost infuzat cu o profesie secundară nouă – arheologia – nu teribil de utilă, dar pe gustul colecționarilor cu dependența formată. Există câteva artefacte interesante produse de aceasta, dar timpul brut necesar creșterii ei se compară mai degrabă cu cel dintr-o profesie principală decât pescuitul, gătitul sau bandajele din aceeași clasă.
Pe de altă parte, nuanțele destul de repetitive specifice sfârșitului lumii imaginat de producători m-au făcut să-mi fie dor de variația cromatică extremă din trecut. Poate sună ciudat pentru oricine are lucruri mai bune de făcut decât să exploreze mii de hectare virtuale, dar odată cu eficientizarea raportului timp/distracție s-a pierdut un aspect, cred eu, foarte important din WoW. Izolarea explorării unei zone alterna cu revenirea la civilizație, raidurile sau battleground-urile în care te înghesuiai între semeni în căutarea gloriei. Explorarea în sine, lipsită de pârghii, ajutoare sau indicații mură în gură avea meritul imersiunii.
Există cu toate astea un element atrăgător chiar și pentru vechii jucători suprasaturați de aceleași zone și itinerarii pentru creșterea eficientă a avatarului. Zonele și-au alterat conținutul, au trecut printr-un facelift atât la nivelul texturilor, cât și aranjării logice a elementelor de design în rezolvarea quest-urilor, iar interfața arată mai bine ca oricând, eliminând aproape cu totul necesitatea multor addon-uri considerate odinioară la fel de importante pentru înlesnirea jocului precum Autotune pentru cariera Innei.
Practic, Blizzard dă impresia că e gazda aia care a ținut petrecerea în debara ca să apropie mai mult musafirii unii de alții – dai mai des de lume, dar sunt aceiași autiști antisociali care preferă să descifreze subtilitățile matematicii unei mâini de ajutor. Așa că Blizzard a adus premii, concursuri și un clovn la chef: perk-uri deblocate de către ghildă ca întreg, odată ce a crescut în nivel. Reputația pe care o alimentezi și o întreții cu ghilda nu se mai traduce prin nepotismul informal care te aștepta în momentul distribuției comorilor de la finele bătăliei cu vreun boss, ci bonusuri colective și deblocarea echipamentului de la vendor-ul de ghildă.
Bonusuri care te ajută nu doar la creșterea unui personaj - de la echipament de tip heirloom până la creșteri pasive ale cantității de experiență primite – ci și activitățile cotidiene ale unui gamer care ia WoW-ul în serios, ca slujba pe jumătate de normă și remunerație nulă care este (reparații mai ieftine, învieri fără asistență medicală, viteză adițională a transportoarelor și diverse alte jucării utile).
La 80, lucrurile sunt ceva mai însorite. Deși avem doar cinci zone noi, nivelul de detaliu este și el mai ridicat – Hyjal, Uldum și Twilight Highlands nu mai sunt doar portițe încuiate, dar adevărata surpriză este lumea subacvatică din Vashj’ir și catacombele amețitoare din Deepholm. Trecerile sunt și ele mai rapide odată ce pui mâna pe frâiele unei bestii zburătoare, căci ridicolul cauzat de lipsa zburătoarelor în Azeroth a fost eradicat.
Când ajungi la 85, nu te simți sleit de puteri, iar noul design aduce cu sine curiozitatea exploratorului care survolează fiecare colțișor de hartă după vreun mesaj secret sau Easter Egg. La 85, ai ce să faci și respiri ușurat odată cu realizarea faptului că nu trebuie să demisionezi ca să poți alimenta nevoia prioritară a existenței tale.
Bun, ești pe cai mari acum. Vrei să te bucuri de ceea ce se cheamă end-game content, pentru că derularea unui generic de final ar fi fost un adevărat cataclism pentru veniturile lunare Blizzard. Pentru cine consideră mintea umană singurul adversar suficient de imprevizibil încât să nu devină anost, PvP-ul clasic mai primește două stadioane: Twin Peaks (Capture the Flag), Battle for Gilneas (Domination) și un fel de Wintergrasp mai puțin haotic și primal, Tol Barad.
Arenele sunt în continuare disponibile, iar sistemul Ranked Battleground oferă o motivație ceva mai solidă spiritului de competiție amorțit. Pe aceeași notă, PvE-ul a primit și el un șut de trezire după ultima bară de experiență umplută, pentru că e considerabil mai greu decât ce am vizitat în plimbare relaxată prin Northrend sau Outland: șapte dungeon-uri de câte 5 oameni și evident, formaturile eroice, urmate de patru dungeon-uri de raid, dintre care unul disponibil doar în fereastra de timp în care controlați Tol Barad.
Dușmanul existențial promis în momentul implementării e Argaloth, nume care pentru orice antropolog cu acnee reprezintă încă un Pit Lord. Din fericire, nu mai există diferențe de recompensă între formaturile de 25 și 10 oameni, astfel încât e mai ușor să polarizați un grup solid care să nu apeleze la scuza „da’ noi de ce îl cărăm pe ăla care nu știe să joace?” de fiecare dată când o face de oaie.
Bastion of Twilight, Throne of the Four Winds, Blackwing Descent, Firelands și Throne of the Ancients promit să vină, așa cum am fost obișnuiți, la fiecare patch major, fiecare cu dificultățile specifice raidului și recompense foarte spartan concepute, fără a scădea însă din importanța gear-ului în urmărirea progresului.
Prima instanță cu care veți face cunoștință post-WotLK va fi Blackrock Caverns, adiție în hub-ul ce servește drept cartier general al orcilor Blackrock. Alternativ, veți putea lua party-ul cu voi în Abyssal Maw, situat în Planul Elemental, ce preia tematica subacvatică a Vashj’Ir-ului. Complexul conține două dungeon-uri, unul omonim și Throne of the Tides, însă doar cel de al doilea e accesibil momentan. Nuanțele azurii sunt ulterior înlocuite de formațiuni calcaroase cam ca o recapitulare a materiei la geografie pentru Bac, pentru că două niveluri mai târziu ajungem să vedem Deepholm, ambasada elementului Pământ din ceea ce începe să semene mai degrabă cu un episod din Captain Planet decât un expansion World of Warcraft.
Alternativa, pe aceleași considerente și cu aceleași mențiuni, este Vortex Pinnacle, dar în loc de bolovani cu personalitate va trebui să puneți la punct niște aere cu... aere, elementali pe care eu unul n-am înțeles niciodată cum exact îi distrugi, fizic. Apoi, după atâtea abureli primordiale, Lost City of the Tol’vir e locul perfect pentru un rendez-vous dacă fetișul vostru ideal constă centauri înaripați rătăciți prin grădini botanice. În cele din urmă, revenim cu picioarele pe pământul Kalimdor-ului, unde misterul acelui Uldum mâzgălit pe hartă în deșertul Tanaris e rezolvat.