Deºi primul Medal of Honor a rãmas în istorie ca un titlu de referinþã pentru shooter-le first-person, dupã lansarea lui Medal of Honor: Airborne seria ajunsese deja într-un punct în care trebuia sã se reinventeze dacã avea de gând sã supravieþuiascã. Mai ales pe o piaþã unde Call of Duty ºi, mai nou, Bad Company 2 fac legea.
Aºa cã Electronic Arts a decis cã un nou început este în regulã, ocazie cu care acþiunea s-a mutat din al Doilea Rãzboi Mondial în Afghanistan. Datoritã acestui lucru, studiourile Danger Close (ex EA Los Angeles) au fost ajutate în dezvoltarea jocului de soldaþi ce sunt cunoscuþi colectiv drept Tier 1 Operators, luptãtori de elitã trimiºi de cãtre Autoritatea Naþionalã de Comandã a Statelor Unite în cele mai dificile ºi periculoase misiuni. Poate pãrea banalã descrierea de mai sus, dar autenticitatea experienþei single-player chiar este unul dintre plusurile jocului.
De altfel, spiritul practic este unul dintre lucrurile pe care le-am apreciat în privinþa poveºtii, aºa plãpândã cum e ea. Nu ai niciun dictator care vrea sã atace Statele Unite, nicio bombã nuclearã ce trebuie gãsitã sau vreo conspiraþie condusã de vreo organizaþie secretã. Perspectiva alterneazã între operaþiunile echipelor Tier 1 ºi eforturile Armatei, obiectivul principal fiind de a elimina rezistenþa talibanã dintr-o regiune muntoasã. Scurt ºi la obiect. Nimic de zis, ca soldat Tier 1 eºti în continuare zmeul zmeilor, dar parcã nu mai ai senzaþia aia de kitsch pe care o întâlneºti în alte producþii de gen sau în filmele de acþiune.
Chiar dacã vor exista momente în care o sã foloseºti arme de calibru serios ca sã seceri grupuri de adversari, ele nu dureazã mult ºi imediat dupã aceea trebuie sã gãseºti rapid un obstacol solid dupã care sã te ascunzi. La fel ca în Far Cry 2, Medal of Honor îþi oferã ºi el opþiunea de a aluneca (slide) pentru a te feri de gloanþe, mecanicã pe care o vei folosi des când vei alerga în zig-zag pentru a-þi flanca inamicii. Aceºtia din urmã ºtiu ºi ei sã foloseascã obstacolele pentru a se feri de gloanþe, dar asta fiindcã rãmân priponiþi unde le spune scriptul, nu pentru cã AI-ul ar fi teribil de inteligent.
Jucând pe Hard, foarte rar am vãzut vreun adversar sã se retragã din propria iniþiativã când e clar cã va fi înconjurat în câteva momente, singura lor calitate fiind cã au o precizie infernalã, chiar ºi când eºti pitit dupã o stâncã. Evident, tu eºti victima lor preferatã, inamicii preferând de multe ori sã-þi ignore colegii ºi sã tragã doar asupra ta, ca ºi când ai avea o þintã imensã pe frunte. Nu-i vorbã, comparativ cu camarazii tãi chiar eºti cel mai periculos soldat pe o razã de 5 kilometri, însã atenþia de care te bucuri devine penibilã când alergi spre un elicopter, toatã lumea face dreapta în faþa ta, iei ºi tu colþul, doar ca sã mori executat de un taliban care i-a lãsat pe toþi sã treacã, aºteptându-te special pe tine. Pãi ori suntem golani, ori nu mai suntem?�
Pe de altã parte, dacã stai în spatele colegilor îi poþi folosi ca scuturi umane, ei aparent având armuri mult mai rezistente. Vestea proastã e cã desfãºurarea misiunilor depinde direct de tine, aºa cã dacã nu treci de o uºã ca sã declanºezi urmãtoarea fazã, o sã stai ca un popândãu aºteptând sã se întâmple ceva. Din aceastã cauzã am avut parte ºi de câteva momente demne de Stan ºi Bran, o experienþã memorabilã fiind atunci când am intrat într-un hangar, i-am bãtut pe toþi de unul singur mai ceva ca Chuck Norris, aruncând în aer niºte rezervoare explozive, dupã care mi-am aºteptat liniºtit colegii, doar ca sã-i aud strigând �Împuºcã rezervoarele!�... amice, eºti dens?
Iar ãsta e doar începutul. Arme pe care nu le poþi ridica de pe jos fiindcã sunt prea aproape de un zid, inamici care mor ºi rãmân cu mâinile pe partea cealaltã a peretului, blocaþi într-o uºã sau în tunul unui tanc, secvenþe scriptate care te trimit înapoi la începutul nivelului... demult n-am mai vãzut un titlu care se vrea a fi AAA atât de neîngrijit. Mãcar dacã ar fi fost lucruri pe care sã fie nevoie sã stai sã le cauþi, mai era o chestie, dar îþi ies în cale atât de evident încât e deprimant. Ok, când vezi un inamic blocat în uºã dai dezaprobator din cap ºi mergi mai departe, însã când nu poþi termina misiunea din cauza unui bug (lucru care nu mi s-a mai întâmplat de ani de zile), deja nu mai e amuzant.
Un moment epic vizavi de bug-uri ºi scripturi declanºate aiurea s-a întâmplat în misiunea cu ATV-urile, în care eu ºi pãdurarul de pe cutia jocului ne furiºam noaptea printr-un sat plin de inamici, având ca obiectiv sã marcãm niºte camioane pentru un foc de artificii. Ajunºi la primul camion, mi se spune �þinte multiple, lasã-i sã se despartã�. Mã conformez, pleacã un grup ºi rãmâne doar o santinelã. Mã duc pe scãrile din spatele ei, gândindu-mã sã-i curm zilele silenþios folosind cuþitul, ca profesioniºtii. Ajung lângã nefericit, bag lama-n el, pac, imediat încep sã zboare gloanþele în jurul meu, mor pânã la urmã acoperit cu glorie. Boule, omul þi-a zis sã aºtepþi, ai rãbdare.
Bun, reload, l-oi fi omorât prea devreme. În loc sã stau pe scãri, rãmân deasupra pentru a vedea ce se întâmplã. Pleacã din nou marmotele, santinela rãmâne singurã. ªi stau... ºi stau, gândindu-mã cã o sã-mi spunã colegu� când e momentul sã-l lichidãm. Dupã vreo 2 minute de liniºte totalã, mi-am pierdut rãbdarea ºi i-am tras un glonþ în cap, ce-o fi o fi. Surprizã, ãla cade lat, nu apare nimeni sã urle, totul în regulã. A-HA!, zice mintea mea în gândul ei, deci aºa trebuia sã fac.
Nu micã mi-a fost însã mirarea când am coborât scãrile menþionate anterior, mergând ghemuit în spatele unui zid, doar pentru a declanºa �alarma�. Evident, a trebuit sã mã lupt cu toþi bezmeticii, momentul Kodak venind la finalul luptei, când bãrbosul îmi spune pe un ton dojenitor �Keep you head together D.�. La al doilea reload, santinela a plecat mai departe, iar noi ne-am furiºat pe lângã toatã lumea. Ninja, zic.

E pãcat, pentru cã modul în care se leagã misiunile, sentimentul cã faci parte dintr-o unitate de elitã ºi dialogurile sunt foarte ok realizate. Am apreciat în mod special schimburile de replici ºi folosirea termenilor militari, aici simþindu-se cel mai mult aportul consultanþilor Tier 1.
Dupã atâtea jocuri în care trebuie sã fugi imediat ca sã-þi salvezi colegii când au o problemã, fiindcã sunt niºte incompetenþi, e surprinzãtor sã auzi o remarcã de genul �Talibanii îi urmãresc pe ai noºtri? Vai mama lor, habar n-au ce-i aºteaptã�. Mi-ar fi plãcut totuºi ca generalul din Washington sã nu fie încã un raton la costum care e la cuþite cu colonelul înþelept, fiindcã astfel de conflicte au tot fost portretizate de-a lungul timpului ºi nu sporesc cu nimic drama (e lucru ºtiut cã �televizorul� ia întotdeauna decizii proaste).
Coloana sonorã instrumentalã compusã de Ramin Djawadi se îmbinã foarte bine cu ce se întâmplã pe ecran, simþindu-se influenþele lui Hans Zimmer. Bine, nu te gândi cã o sã-þi dea lacrimile de emoþie când eºti înconjurat în creierul munþilor, dar fie cã vorbim de muzicã, voice acting sau efectele sonore (arme, explozii, paºii pe zãpadã, gloanþele care-þi ºuierã pe lângã urechi º.a.m.d), realizarea audio este foarte convingãtoare. Iar dacã ai un sistem surround sau cãºti 5.1, cu atât mai bine.
Ceea ce nu se poate spune ºi despre aspectul vizual, bazat în single-player pe engine-ul Unreal 3. Per-total grafica nu e rea, dar problemele cu încãrcarea texturilor n-au fost rezolvate nici aici ºi e destul de urât sã vezi de exemplu când schimbi rapid armele cum acestea rãmân uneori câteva secunde cu o texturã de te doare mintea. La care se adaugã ºi unele explozii care aratã cel puþin dubios (cea de la începutul jocului, când este aruncatã în aer poarta fortului, e prima care-mi vine în minte). ªi nu am înþeles nici ce cautã opþiunea de Anti-Aliasing în setãrile video, dacã e doar de formã (chestie testatã pe douã plãci AMD, 4870 ºi 5850, NVIDIA nu am avut la dispoziþie).
Odatã ce ai terminat campania (mi-a luat vreo 5 ore pe Hard), ai la dispoziþie modul Tier 1, unde poþi relua nivelurile prin care tocmai ai trecut pentru a le termina cât mai repede, ca sã te lauzi apoi cu timpul obþinut (ºi alte statistici) în clasamentele online. Întreaga afacere devine însã mai dificilã, fiindcã o moarte prematurã te forþeazã sã reporneºti întreaga misiune, nu mai poþi cere colegilor muniþie dacã rãmâi fãrã, viaþa se regenereazã mai greu, HUD-ul e dezactivat aproape complet ºi nu mai ai nici crosshair.
Pentru a obþine un timp bun, trebuie sã te foloseºti de aºa numitele Skill Kills, ce pun accentul pe precizie. Astfel, un headshot opreºte cronometrul timp de 2 secunde, 3 headshots la rând -» 5 secunde, 2 inamici uciºi cu un singur glonþ 6 secunde ºi tot aºa. E drept cã modul Tier 1 sporeºte întrucâtva viaþa single-player-ului, în funcþie de cât de mult îþi doreºti sã fii �cel mai bun dintre cei mai buni�, dar între comportamentul robotic al AI-ului ºi scriptarea excesivã, nivelul de provocare este pânã la urmã unul artificial, slãbiciune pe care o poþi exploata imediat cum înveþi punctele de spawn ºi ordinea în care apar inamicii.
Ajunºi în multiplayer, începãtorii vor avea parte de o surprizã, pentru cã engine-ul Unreal 3 este schimbat cu cel Frostbite, folosit în Battlefied: Bad Company 2. Asta înseamnã cã nu mai ai slide, nu mai ai aplecare dupã colþ (lean) ºi nici nu mai poþi sta culcat pe burtã (prone), aºa cã toate ºmecheriile pe care le fãceai în single, gen sprint -» slide -» lean -» headshot nu mai sunt valabile aici. Lucru care cu siguranþã nu va fi pe placul tuturor, mai ales dacã nu au rãbdarea necesarã sã se acomodeze cu noile reguli.
Problema e cã multiplayer-ul din Medal of Honor poate fi clasificat cel mai simplu drept �Bad Company 2 lite�. ªi cu toate cã are 4 moduri de joc, dintre care doar unul e oficial Team Deathmath, realitatea e cã o sã te confrunþi cu un haos total, unde fiecare e de capul lui. Ai 3 clase (Rifleman, Spec Ops, Sniper) cu arme specifice pe care le deblochezi pe mãsurã ce joci, alãturi de diverse accesorii (þintire laser, muniþie specialã, amortizoare, grenade), dar nu mai existã voice chat integrat ºi nici squads (exceptând o implementare dubioasã în modul Combat Mission). Aºa cã atunci când începe meciul, dacã nu comunici prin TeamSpeak / Ventrilo / Skype cu alþi jucãtori din echipã, nu rãmâne decât sã mergi cu turma sau sã stai pitit pe undeva ºi sã-þi astepþi victimele.
Rar întâlneºti camarazi care sã aibã habar cã e nevoie sã foloseºti o grenadã fumigenã pe o alee supravegheatã de lunetiºti ca sã nu-þi pierzi capul pe drum, sau cã trebuie sã dezarmezi totuºi bomba aia, nu sã alergi ca o curcã beatã pentru a avea cele mai multe kill-uri la sfârºitul rundei pe care tocmai o pierzi. Ca ºi cum asta n-ar fi fost de ajuns, multe puncte de spawn sunt plasate senzaþional de prost (Diwagal Camp Humvee, te iubim maxim!) ºi nu puþine vor fi momentele în care vei reveni în luptã doar ca sã mori imediat din cauza unui lunetist sau baraj de artilerie. A, da, când nimereºti într-o echipã ce colaboreazã bine din instinct, ajungi sã vezi ºi faþa ceva mai tacticã a multiplayer-ului... ca sã ai motiv sã înjuri mai cu spor pe urmãtorul server.
Ca bonus, fiecare inamic ucis îþi oferã puncte, iar odatã ce obþii un aºa-numit Chain Score fãrã sã mori în prealabil, primeºti acces la diverse acþiuni, ofensive sau defensive. Mortar sau Rocket Strike sunt la modã, mai ales când sunt folosite împotriva punctelor de spawn, ocazie cu care poþi face ºi 5-6 kill-uri în câteva secunde. Evident, kill-urile respective îþi oferã alte puncte cu care poþi continua liniºtit bombardamentul, spre exasperarea inamicilor.
Hãrþile sunt destul de compacte, chit cã numãrul maxim de jucãtori este de 24, aºa cã nu trebuie sã alergi foarte mult ca sã gãseºti un inamic. Odatã ce l-ai gãsit însã, e foarte posibil sã ai surpriza sã observi cã te executã liniºtit din apropiere cu ditai puºca cu lunetã, sau cã tragi 15 gloanþe în el ºi tot nu moare. De asemenea, senzaþia de �arcade� este una foarte pregnantã ºi m-am trezit dând headshots în bezna minþii la distanþe respectabile, deºi reculul unui AK-47 nu ar fi trebuit sã-mi permitã asemenea fapte de vitejie.
Înþeleg de ce DICE nu a vrut sã construiascã un multiplayer prea asemãnãtor cu cel din Bad Company 2, dar abordarea de faþã a transformat Medal of Honor într-un hibrid care nu va reuºi sã-i atragã nici pe fanii Modern Warfare, nici pe cei BC2, fiindcã nu prea are cu ce. Iar venirea lui Black Ops luna viitoare va goli cu siguranþã multe servere.
Problema e cã nici single-player-ul nu reuºeºte sã-l ridice extraordinar de mult, iar indecizia celor de la Electronic Arts între a concura în multiplayer cu propriul joc (Bad Company 2) sau a se lua la trântã cu elefantul din camerã (Modern Warfare) îi va costa pânã la urmã pe termen lung.