Jocul de față a ajuns la mine pentru că m-am plimbat de-a lungul tuturor civilizațiilor apărute pe parcursul anilor. Dar mai ales pentru că toată lumea a fugit de el ca dracu� de tămâie. Iar dupa sute de ture de strategie, la început plictisitoare, la mijloc extrem de pline și la final incredibil de satisfăcătoare, îi invit înapoi pe toți cei care au șters-o pe ușa din dos. Civilization V este unul dintre cele mai prietenoase jocuri din serie și oferă exact cât trebuie atât pentru începători, cât și pentru veterani.
Într-un fel, putem considera Civilization o abordare Total War care a fumat etnobotanice. Dacă TW ține de realism până în vârful ultimei sulițe sau muschete, Civ întoarce totul pe dos. Napoleon se întâlnește cu Oda Nobunaga în 3460 Î.Hr, Ecaterina a Rusiei dă nas în nas cu Hiawata și discută despre cel mai tare ornament de pene; Darius I al Persiei protejează Singapore și Copenhaga, aflate în mod bizar pe același continent, cot la cot, pândind lacomi următoarea etapă de dezvoltare pentru a pune gheara pe o mină. Iar exemplele pot continua, pentru că Civilization nu dă doi bani pe acuratețea istorică, ci doar o folosește ca pretext pentru a oferi libertate totală jucătorilor în a duce pe culmile gloriei una dintre cele 18 națiuni (sau 19, în versiunea Steam).
Banzaaaaaaai!!!!
Cum nu există vreun fir narativ sau o poveste, jucătorul nu are decât să pornească în aventura colonizatoare fie pe setări aleatorii, fie personalizându-și în amănunt alegerile. În al doilea caz sunt disponibile extrem de multe opțiuni, pe toate gusturile și preferințele: numărul de națiuni, de orașe-stat (nou-introduse), tipurile de victorii, mărimea hărții și încă o lungă listă de variabile care să ușureze sau nu gameplay-ul (frecvența apariției barbarilor sau lipsa lor totală, număr limită de ture, bogăția de resurse etc).
Drumul japonezilor mei, conduși de Oda Nobunaga, a început într-o eră demult pierdută, cu un biet Kyoto singurel în mijlocul unui vast continent. Prima noutate de remarcat este transformarea pătratelor care împart harta în hexagoane, element care vine în întâmpinarea noii abordări a luptelor și tacticii. Fiecare națiune începe cu un singur oraș și, pe măsură ce turele trec, urbea crește și adaugă noi cetățeni, ceea ce determină și creșterea teritoriului deținut.
Aproape orice hexagon de teren poate fi îmbunătățit cu tot felul de construcții, atât pe uscat, cât și pe apă. Odată creați muncitorii aferenți, ei vor porni să construiască ferme, mine, drumuri, din ce în ce mai avansate pe măsură ce sunt descoperite diverse tehnologii și treci într-o nouă eră. De asemenea, orașele construiesc și ele diverse clădiri și monumente deosebite, minuni care oferă anumite avantaje.
În orice moment, în funcție de tactica aleasă și de opțiunile setate la început, poți crea coloniști care să tot înființeeze orașe noi și să extinzi astfel dominația teritorială. Atenție însă, o dezvoltare prea rapidă poate fi dăunătoare, pentru că multe depind de fericirea oamenilor din orașele respective. Deși doar o entitate numerică, supărarea lor va duce la o incredibilă ineficiență: armatele nu mai fac damage, iar numărul de ture pentru o construcție tinde spre infinit.
Desigur, toate aceste elemente, cu joc pe ture, cu muncitori de pus la treabă, cu management de construcții, de tehnologie, cu diplomație și comerț pot părea la prima vedere mult prea complexe. Și chiar sunt, doar că cei de la Firaxis au în spate o uriașă experiență, ceea ce i-a ajutat să ascundă foarte bine cifrele, Civilization V având dintre cele mai prietenoase și simple interfețe pe care le-am văzut într-un joc pe ture. Dacă ai trecut prin Heroes of Might and Magic, Total War sau Disciples, stii ce vreau să zic cu o interfață aglomerată, plină de butoane, butonașe și butonele cu icon-uri care făceau tot felul de chestii misterioase și acopereau cel puțin jumătate de ecran.
Aproape orice buton din interfață poate fi ascuns și există și o perpectivă strategică, bidimensională, pentru a putea analiza totul tactic. În mod normal, doar harta strategică este vizibilă în dreapta jos, iar restul opțiunilor sunt frumos ascunse în butoane drop down: cercetare, armată, diplomație, construcțiile din orașe etc. Astfel, ai la dispoziție un ecran cât e rezoluția ta de mare și nu pierzi niciodată perspectiva de ansamblu.
Strategie nouă
Spre deosebire de jocurile anterioare, Civilization V nu mai permite stacking-ul armatei, adică nu vor mai exista mase uriașe de soldați unele peste altele, cu lupte interminabile, cunoscute drept Stacks of Doom. Fiecare unitate ocupă acum hexagonul ei, cu excepția muncitorilor care își pot vedea de ale lor și într-o bucățică cu trupe pe ea. Această abordare unică pentru serie schimbă foarte mult mecanica luptelor, în combinație cu regulile piatră-foarfece-hârtie. Mai mult, unitățile ranged chiar luptă de la distanță, iar într-un joc avansat, artileria este esențială pentru cucerirea rapidă și fără prea multe pierderi a unui oraș serios fortificat.
Probabil spre marea dezamăgire a veteranilor, unele elemente au fost scoase cu totul, cum ar fi spionajul sau comerțul cu tehnologii; au dispărut elemente precum sănătatea și poluarea, la fel și guvernările sau religia. Toate acestea au fost reorganizate, grupate și modificate, rezultând o sintetizare mai mare și, pentru veterani, mult mai puțin control efectiv. Pentru începători însă, eliminarea micromanagementului exagerat e binevenită, fiecare urmând să avanseze în �măruntaile� jocului și în detaliile de finețe doar dacă are timp și chef.
Pe de altă parte, au revenit sfetnicii, un fel de tutorial care poate fi consultat oricând pentru indicații prețioase despre direcția corectă de dezvoltare. Asta nu înseamnă că uriașa Civilopedie a dispărut, din contră, ea a fost disponibilă sub forma unui .pdf de peste 300 de pagini chiar înainte de apariția jocului, pentru ca fanii să poată fi deja familiarizați cu toate noutățile.
Punctele culturale se cheltuiesc pe noile politici, structurate în diverse ramuri adesea opuse (și care, evident, nu pot funcționa simultan), o cumulare plină de beneficii a fostelor guvernări. Fiecare politică oferă diverse bonusuri și, odată completate 5 ramuri, se deschide accesul la Utopia Project, condiția necesară pentru o victorie culturală. Din păcate, AI-ul agresiv nu îți va da foarte des o astfel de ocazie, mai ales dacă sunt selectate toate posibilitățile de a câștiga. Cel mai des se poate obține o victorie armată sau la puncte, odată ajuns în anul 2050, considerat limita superioară ca număr de ture.

La luptă, voinicii mei
Introducerea hexagoanelor transformă luptele într-un sistem mult mai tactic, pentru că acum contează foarte mult ce trupe sunt băgate la înaintare și în ce moment. La început, pentru exercițiu și acumulare de experiență, pe hartă există destule tabere de barbari care creează unități la infinit, dacă nu sunt distruse. Chiar și așa, taberele reapar după un anume interval, iar frecvența sau lipsa lor totală poate fi setată din meniuri.
Trupele pot fi crescute în nivel și capătă tot felul de bonusuri, de la precizie mai mare până la o deplasare mai îndelungată pe apă, eliminarea penalizării la trecerea de pe uscat pe apă etc. De asemenea, există și o opțiune de vindecare completă, dar asta cu prețul renunțării la orice alt bonus. Astfel, e un evident avantaj păstrarea unităților veterane, care pot fi și îmbunătățite (de la muschetari la infanterie modernă, de exemplu, sau de la catapulte la tunuri) pe măsură ce înaintezi spre epoci mult mai bine dotate tehnologic.
Și orașele pot ataca trupe aflate în raza lor de acțiune, iar la acest capitol AI-ul s-a dovedit a fi cel puțin tâmpițel, pentru că rareori barbarii vor ataca un oraș. De cele mai multe ori, stau pe acolo să fie decimați și doar dacă se adună prea multe tabere și nu ai ceva trupe își vor face curaj să vină peste tine. Asediile unor orașe care au deja ziduri se vor dovedi dificile la început și pierderile destul de mari, în special pentru că eficiența asediului este destul de disproporționată față de a restului unităților.
Am asistat la un moment dat la un conflict între Napoleon și un Sidon, un oraș-stat aparent vai de capul lui, dar care până la urmă l-a obligat pe marele franțuz să ceară pace, după ce i se decimaseră toate trupele. Toată treaba se petrecea cam în epoca medievală, deci existau și ceva posibilități de atac de la distanță. Desigur, drăcușorul din mine nu a rezistat să nu intre peste Napoleon cel jumulit, astfel că imperiul francez și-a încheiat cariera destul de repede.
Pe de altă parte, de Sidon m-am ocupat mult mai târziu în joc, când deja diferența tehnologică era net în favoarea mea. Dar, pe tot parcursul dezvoltării, nu mi-au lipsit niciodată trupele de la graniță, nici nu m-am putut opri din îmbunătățirea și recrutarea de unități noi. Pentru că AI-ul are de obicei gânduri belicoase, nu ai cum să te bazezi exclusiv pe diplomație și cadouri ca să obții o victorie culturală. La aceasta se adaugă și relativa ineficiență a menționatei diplomații din cauza inconsistențelor de comportament ale AI-ului.
Tratatele comerciale, granițele deschise, colaborarea pentru a cerceta diverse tehnologii se pot încheia doar cu națiuni, nu și cu orașele-stat. Interacțiunea cu acestea din urmă este limitată la cadouri în bani și trupe pentru a le câștiga prietenia pentru un anumit număr de ture. La rândul lor, și orașele respective trimit din când în când câte o trupă cadou, numai bune să fie folosite tot contra lor.
Odată cucerit un oraș, există trei opțiuni: anexarea, păstrarea ca �puppet� sau eliminarea de pe hartă. Prima alegere implică și controlul direct al tuturor opțiunilor de construcție din oraș, obligatoriu fiind inițial tribunalul care să scadă nemulțumirea cetățenilor. O astfel de expansiune riscă însă să adauge la nemulțumirea totală din imperiu și să te afecteze economic și militar. Anexarea ca �puppet�, un fel de vasal, înseamnă că vei primi toate resursele din acel teritoriu, dar nu controlezi construcțiile din oraș. Hexagoanele de teren pot fi îmbunătățite de muncitori, fără probleme, iar anexarea propriu-zisă se poate realiza oricând, dacă toate condițiile sunt favorabile. Ultima opțiune, distrugerea orașului, poate fi utilă ca măsură de reducere rapidă a nemulțumirilor din imperiu; în rest, nu prea mi-a convenit să distrug ceva ce putea să-mi aducă venituri grase.
Banii aduc fericirea
Pe lângă fericire și cultură, un alt factor important sunt banii. Există de-a lungul jocului diverse clădiri dedicate, obținute prin tehnologii, bonusuri de la politici, mine și comerțul cu diverse resurse, eventual aurul stors de la un adversar care te imploră să faci pace cu el. De asemenea, cu bani se cumpără hexagoane adiacente teritoriului deja deținut dacă vrei să pui neapărat gheara pe o anumită resursă și nu ai chef să aștepți extinderea automată sau ai un vecin cu aceleași intenții, dar mai puțin bogat.
La fel, clădiri importante, dar care ar dura multe ture pentru a fi construite, pot fi cumpărate, cu excepția elementelor necesare diverselor tipuri de victorii (precum Utopia Project sau părțile navei spațiale pentru victoria tehnologică). Tot cu bani se cumpără eventuala prietenie a diverselor stătulețe, atunci când vrei să mai ai liniște câteva ture pentru a te dezvolta mai bine. La început însă, nu prea merită să dai monezi prețioase pe prietenia cuiva, oricum nu se grăbesc prea mult să atace în fazele incipiente. Dar dacă vrei o victorie diplomatică, aceste orașe sunt esențiale pentru că au drept de vot la Națiunile Unite, organism ce se creează, evident, în epoca modernă.
Pe măsură ce jocul înaintează, tot banii ajută la îmbunătățirea trupelor, la un preț mult mai mic decât dacă ar fi fost create de la zero. Asta nu înseamnă că toate merg schimbate, astfel că am avut și tancuri și infanterie alături de o bizară cavalerie înarmată totuși cu puști. Uneori, orașele-stat vin și ele cu cereri, cel mai des de eliminare a unui alt oraș incomod. S-a întâmplat ca și orașul vizat să ceară și el același lucru, așa că trebuie evaluate cu atenție avantajele și dezavantajele unor astfel de acțiuni. De altfel, în afară de prietenia care expiră cam rapid, n-am remarcat alte avantaje din îndeplinirea unor dorințe ale AI-ului. Mai mult chiar, un imperiu mai mare care eventual protejează acel oraș se va supăra și el și așa te trezești cu un război pentru care poate nu ești pregătit.
Odată începută expansiunea serioasă, majoritatea orașelor-stat vor deveni foarte suspicioase și așa scad drastic posibilitățile de colaborare cam cu toată lumea. Comerțul cu diverse resurse este foarte important, dar de multe ori nu mai reușești să convingi AI-ul să îți dea nici măcar o singură resursă contra altor șapte sau opt. Oricum, multe dintre înțelegeri cam sunt defavorabile jucătorului, singura consolare fiind că până la urmă o să-i vii de hac măgarului și o să ai acces gratuit la resursele lui.
Despre AI și multiplayer
Cele două sunt destul de legate, mai ales dacă ai răbdare, timp și prieteni cu care să joci în LAN sau online, via sistemul de căutare din Steam. Nu mai există joc prin e-mail sau hotseat și poate fi setată o limită a duratei unei ture; chiar și așa, astfel de meciuri sunt extrem de lungi și e foarte puțin probabil să te arunci la întâmplare fără să cunoști jucătorii. Chiar dacă de obicei conexiunea n-a avut lag, jocul are și o serie de probleme tehnice, prezente atât în single-player, cât și în multiplayer.
Uneori, butonul pentru next turn refuza să se activeze. Alteori, nu puteam accesa un oraș pentru a alege o construcție, dar nici nu se poate merge mai departe cu jocul. Click-ul dreapta care oprește anumite acțiuni (alegerea unei politici, de exemplu, poate vrei să mai pui deoparte puncte) funcționează relativ intermitent. Unitățile nu fac întotdeauna ceea ce ar trebui, în special când vine vorba de cele ranged. Fie că e vorba de arcași sau de artilerie grea, uneori se apropie de un oraș asediat exact ca trupele de melee, ignorând clarul lor avantaj de a trage de la distanță.
Și la nivel diplomatic există probleme, mai ales când vine vorba de diverse înțelegeri. Acestea tind să fie dezavantajoase pentru jucător, iar inițiativele de cooperare sunt un joc al șansei. Te duci la AI și îi propui ceva, te refuză categoric, ca tura următoare să vină el fix cu aceeași propunere. Alianțele și dușmăniile se schimbă aiurea, chiar de la o tură la alta, fără vreo consecință vizibilă pe hartă; chiar am văzut la un moment dat un anunț despre Persia și Singapore care nu mai erau aliați, doar că nici nu mai existau deloc de vreo 20 de ture. Alteori, trupele refuză să se miște în direcția dorită sau rămân fără puncte de deplasare fără să se fi mișcat măcar un hexagon.
Majoritatea muncitorilor trebuie controlați manual, o sarcină simplă, dar totuși enervantă când ai 20-30 de grupuri răspândite pe toată harta. Mai mult, o trupă omisă va fi semnalată de joc prin mutarea automată pe ea, ceea ce adesea te întrerupe dintr-o acțiune mult mai importantă decât construirea unui amărât de drum. De asemenea, dacă folosești Scouts, aceștia ar fi trebuit să fie setați să nu intre în teritoriile altor state, pentru că acestea automat se enervează. Opțiunea există în meniuri, dar e posibil să o ratezi și s-ar putea să regreți mai târziu.
În funcție de gusturi, unii jucători au considerat interfața ca fiind aglomerată și neclară, iar alții din contră, extrem de simplă. Personal, merg cu a doua tabără pentru că nu m-am simțit atacată de tot felul de informații de care nu aveam nevoie. Pe de altă parte, atunci când am vrut să aflu ceva în plus, nu mi s-a părut că Civilopedia este extrem de prietenoasă (prea mult text de citit, prea puține imagini, mult mai ușor de urmărit pe un monitor), nici pop-up-urile cu tutoriale foarte clare. Numărul de conexiuni între elementele individuale ale jocului este foarte mare și, mai ales ca începător, e mai bine să nu-ți bagi nasul acolo, mai mult te bagă în ceață.
Cerințe tehnice
Civilization V arată foarte bine pentru un joc de o asemenea complexitate, fără însă a exagera cu detaliul. Lucru binevenit pentru cei cu computere mai slabe, mai ales că se poate alege rularea în modul DirectX 9 sau 10 și 11. Pentru DirectX 9 diferențele vizuale sunt însă majore, calitatea grafică fiind vizibil mai scăzută. Pe de altă parte, doar în DirectX 9 am reușit să văd cap-coadă filmul introductiv al jocului, pe Dx 10/11 blocându-se în diverse stadii și ducându-mă apoi direct în meniul jocului.
Ocazional, framerate-ul mai cade în subsol, dar așteptarea între ture nu este exagerat de mare, cam 10-15 secunde pe un PC de putere medie și cu detaliile grafice la maxim, plus Anti Aliasing 4x. Trupele au fiecare animații specifice, cu săgeți care zboară, infanteriști care își încarcă puștile, trupe de cavalerie care fac charge mai ceva ca în Medieval: Total War sau sulițași așezați în poziția corectă pentru a contracara un atac călare.
Când teritoriile se măresc și se unesc, devine destul de dificilă selectarea trupelor, mai ales dacă se află fix lângă un oraș sau împreună cu o trupă de muncitori in același hexagon. Oricum, nu am avut probleme tehnice grave, nici crash-uri, nici bug-uri, iar multiplayer-ul n-a avut lag. Ar fi mers însă mai multe filme care să-ți laude realizările, mai ales la finalul victorios, unde câteva ecrane statistice clar nu ajung să te facă să te simți cu adevărat un cuceritor, fie el și virtual.
Să ne civilizăm vecinii
În mod clar, jocul va fi contestat. AI-ul de pildă poate fi o bătaie de cap destul de mare, dar nici nu te obligă nimeni să joci pe cel mai mare nivel de dificultate de la început. Poți începe mai ușor pentru a învăța mecanismele jocului și a te adapta la schimbări, pentru ca apoi să treci la chestiile care să te dea cu capul de pereți.
De fapt, Civilization V reușește să nu enerveze decât (parțial) veteranii seriei, obișnuiți cu mult mai mult control și micromanagement. Aceștia, financiar vorbind, sunt însă mult mai puțini decât masa jucătorilor de strategii în general sau doar ocazional, așa că abordarea aparent simplistă le este dedicată. Aparențele sunt înșelătoare însă, pentru că în spatele graficii frumoase, a reliefului variat și a muzicii atmosferice se ascund extrem de multe cifre și kilometri de cod care controlează probabil mii de variabile.
La fel ca în cazul Total War, este aproape imposibil să nu o dai în bară pe undeva când sunt atât de multe opțiuni de luat în calcul, cu atâtea națiuni simultan pe aceeași hartă. Așa că, pentru că nu am dat peste probleme grave, am trecut cu vederea bălăriile minore. Iar pentru cei care vor realism, control și micromanagement există oricum MOD-urile care sigur nu vor întârzia să apară, fie doar ca hărți în plus, fie ca modificări de gameplay substanțiale și campanii personalizate.
Așa că nu fugiți pe ușa din dos, fiindcă Civilization V își ține pumnul de fier al complexității într-o mănușă din cea mai fină catifea. De la începători până la veterani, fiecare se va simți în largul lui remodelând civilizarea lumii.